Lună: Iunie 2010

declaratie…


Dacă aş veni la tine gândurile să-ţi petrec Şi să-ţi ferec amintirea între gene cu dorinţi,Tie ţi-aş lua durerea cu un simplu te iubesc Ramânând la fel de singuri tot în doi, si tot cuminţi. Dacă sufletu-mi va spune să te ţin închis în mine Intr-un loc unde iubirea nu-i atinsă de dureri Am să stau privind cum ochi-ţi sting în ei făclii divine Rămânând ai mei de-apururi şi iubind ziua de ieri. Eu aş vrea ca noi să ştim de vom fi mâine-mpreună Pe cărarea mult umblată unde zorii vin zglobii, Aş veni acum la tine să-ţi pun stelele în mână Şi să mă strecor în vise unde vreau mereu să-mi fii. Tu aşterne-n vise stele fă din ele lung covor Şi aşteaptă-mă pe mine să te-mbrăţişez pe ele. Buzele să ţi le ferec cu-n sărut….

Cerul si eu


Cerul ma mangaie dimineata cu un nou rasarit de soare, un rasarit insetat de iubire, de alint si usor melancolic. Si ma pierd in lumina lui, ma-nvaluie iar si ma pierde, ma cuprinde si m-aprinde si iar m-alinta.

Ti-e sete cerule? l-am intrebat si mi-a raspuns cu mii de picaturi de lacrimi calde, a oftat adanc iar vantul a suflat atunci mai tare. Cerul meu a tacut, m-a cuprins in brate cu raze de soare timide si  m-a purtat pe nori albi de dorinta…Mi-a zambit cu un curcubeu mai frumos ca niciodata si m-a sarutat mai apasat ca oricand intr-un apus vrajit ce ne-a impreunat.

Cand ai sa-mi iesi in cale iar
Sa nu-mi spui nici o vorba, doar

sa te apropii-ncet, tacut
sa regasim intr-un sarut

Trecutul-ntreg, imbratisati
uitand de noi, de toti uitati

si sa ramanem astfel, dusi
ca in „Sarutul” lui Brancusi..

( versuri de Romeo Morari)

atitudine


Am obosit…am obosit de atata lipsa de profesionalism, de diplomatie, de onestitate, de sprijin, de recunoastere, de obiectivitate din partea celor mai multi din jurul meu. Imi pare rau ca am luat decizia de a ma reintoarce sa lucrez in Giurgiu, regret pentru ca nu am castigat nimic profesional, nu mi-au fost oferite alte perspective, ba mai mult, am dat destul de mult din ce am eu mai bun si n-am primit mai nimic din partea celor care ar fi trebuit sa vada. Constientizez pe fiecare zi ca pot mai mult, vreau sa dau mai mult, mai mult, celor care stiu sa-mi aprecieze munca si sa o rasplateasca pe masura. Sunt rupta de peisajul asta…si spun asta cu fruntea sus pentru ca am incredere in mine, imi stiu calitatile al naibii de bine, la fel cum imi stiu si defectele. Sunt mult prea buna pentru job-ul si locul in care imi desfasor activitatea acum. Am epuizat rabdarea si cred ca e momentul sa iau atitudine. Din pacate, am ajuns la concluzia ca site-urile de recrutare online sunt niste tepe subtile. Aplici pana te plictisesti, dar nimeni nu te suna, desi indeplinesti toate conditiile. De ce? E foarte simplu; sunt sute de cv-uri iar daca inaintea ta au mai aplicat 200, atunci iti iei adio de la vreo posibila vizualizare ca sa nu mai zic telefon. Am sa adopt varianta directa catre companii si am sa-mi indrept pasii spre Bucuresti. Ce-mi ofera Giurgiu? un loc de vanzator? secretara? Nu, multumesc! Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, sunt job-uri pana la urma, dar nu pentru mine. Am strabatut suficient de multe etape incat sa-mi doresc mai mult pentru mine. Am tot ce-mi trebuie. Cred ca odata cu sustinerea lucrarii de dizertatie se va incheia o etapa din viata mea…poate chiar si pe plan profesional. Am si amintiri frumoase la actualul job, si una dintre ele e recenta…campania Indeplineste-ti visul!, un eveniment pe care l-am facut cu drag, cu suflet si profesionalism…desi au existat si zumzitori prin jur care mi-au stricat din bucurie si care au vrut sa-mi puna bete doar pentru ca erau niste frustrati care traiesc cu impresia ca totul li se cuvine. Ma bucur ca am realizat acest eveniment, iar daca plecarea mea va fi mult mai recenta, ma voi bucura ca plec din postura de azi cu zambetul pe buze, pentru ca mi-am mai pus odata amprenta pe ceva…si bun pe deasupra.

Asadar incep sa caut oportunitati…am stat prea mult in loc si e timpul sa arat ca pot mai mult…..caut si analizez oportunitatile cerute sau …primite.

iar pentru acei carcotasi care stiu ca-mi citesc blogul, le spun doar atat: dati sfoara in oras…putin imi pasa….e dreptul meu sa refuz plafonarea!