Categorie: Jurnal

Omul: Actul 1 – Iubirea


article-0-189ED6D600000578-413_634x739

Esti prea strain de ea sau poate, de ce nu, poate, prea ocupat pentru ea, pentru iubire. Si totusi, o plangi pe la colturi si iti stergi lacrimile de crocodil pe o margine de amintiri.

Privesti cu jind la altii care-si cresc fluturii euforiei, cei care tranforma planurile in realitate si pun mai presus de orice, iubirea. Si umbli, toooot umbli hai-hui si cauti ramasite prin gunoaiele altora… cine stie ?! Poate, poate, e ceva si pentru tine. Si gasesti… si te guduri ca un catel la un castron plin cu mancare. Si parca nici nu-ti pasa ca ambalajul restului tau e rupt… ca parca nici gustul nu e la fel, dar il iei. Il prinzi cu mainile amandoua, inchizi ochii, si tragi in pieptul tau obosit mirosul ieftin al unui amor terfelit.

Si apoi?! Apoi, te duci acasa si te ascunzi in vizuina ta. Acolo, acolo in singuratatea camerei iti lingi ranile si-ti spui ca e nedrept ce ti se-ntampla.

Te asezi in patul tau pe care pastrezi in fiecare noapte doua perne, nu una. Chiar daca tu, peste noapte, iti strangi genunchii la piept si tragi sub obrazul fierbinte de atatea lacrimi, un coltisor de perna. Oftezi lung si speri ca poate maine sa te gaseasca ea, da, da … ea, iubirea aceea curata care sa te aduca la viata, sa faca sa-ti curga prin vene dorinta, speranta si sa-ti puna in priviri filmul viitorului.

Eh, uite, vine din nou dimineata si soarele te trezeste intr-o alta banala zi. Si se intampla. Te-mpiedici de ea si mai sa-ti rupi coatele caci nu-ti mai iei ochii de la ea. E acolo, ai asteptat-o atat … ai si cautat-o aiurea si da, ti-ai luat si gandul de la ea intr-o vreme, dar poftim! Acum, te-a gasit ea.

Si o iei ca un hot si fugi cu ea. O tii strans in brate ca nu vrei nici in ruptul capului sa o pierzi. O duci acolo unde lumea nu o vede si o tii pentru tine. Te hraneste, iti pune stele in ochi si-ti face inima sa bata si mai tare in piept. Si parca si ridurile, de la atata incruntare, s-au ascuns in spatele zambetului scolaresc.

… Fraiere, nici nu stiai ca poti sa mai faci asta, asa-i? Si vin stele de gheata peste voi, s-apoi ghioceii-s la colt de strada
si apuci sa gusti ciresele coapte tot cu ea … Si apoi ce faci?

Prostule! A strigat cat a tinut-o pieptul plin de dragoste si te-a lovit de atatea ori cu pumnii ei plini de vise si tu? Erai prea ocupat pentru ea, prea surd sa o auzi, prea prins de mizeria societatii.

Intoarce-te! O vezi?! E acolo, inca mai e incapatanata ca o adolescenta sa te faca sa vezi. Isi mai tine in pumni visul sfasiat… De ce stai? Pune-i un pansament cu sinceritate, bandajeaz-o cu promisiuni de care sa nu mai uiti si ia-i visul ei ( a fost si al tau, mai stii? ) si transforma-l intr-un curcubeu.

Anunțuri

Tabloul indragostitilor


Undeva, departe de goliciunea miilor de suflete din jur, doua priviri se intersecteaza ca intr-un dans. El, o priveste cu ochii calzi si blanzi si-i spune din sclipiri povestea unei inimi secatuite de asteptare.

Ea, fata cu parul negru, in care vantul se joaca asemenea unui barbat indragostit, se apropie stinghera, atrasa de ochii in care se oglindeste. Are sufletul zdrentuit si prafuit de cautari, de iluzii pierdute, dar totusi o parte din ea pulseaza asemenea inimii unui bebelus in pantecele mamei…

…drumurile se deschid, iar piedicile se pierd in fata dorintei… asa ajunge la el. Cele doua priviri sunt acum atat de aproape. Trupurile incep sa prinda contur iar bratele lor incep sa se intinda insetate unele spre celelalte. Gheata din mainile ei se topeste-n atingerea lui.

…se simt, si fluturi colorati roiesc in jurul lor. Imprejurimile se transforma intr-un camp verde fara margini pe care mii de lalele inghesuite se apleaca, in jurul lor, asemenea unor regi.

Buzele ei sunt de un rosu viu si pline de dorinta. Ea, isi aseaza capul pe pieptul lui iar el se lasa purtat de vraja care-i uneste. Ii atinge buzele cu degetele lungi, temator sa nu fie doar un vis… o atinge si o priveste asa cum soarele priveste cerul in diminetile fara nori.

Privirile care s-au regasit se pierd apoi intr-un sarut nesfarsit…. to be continue…

declaratie…


Dacă aş veni la tine gândurile să-ţi petrec Şi să-ţi ferec amintirea între gene cu dorinţi,Tie ţi-aş lua durerea cu un simplu te iubesc Ramânând la fel de singuri tot în doi, si tot cuminţi. Dacă sufletu-mi va spune să te ţin închis în mine Intr-un loc unde iubirea nu-i atinsă de dureri Am să stau privind cum ochi-ţi sting în ei făclii divine Rămânând ai mei de-apururi şi iubind ziua de ieri. Eu aş vrea ca noi să ştim de vom fi mâine-mpreună Pe cărarea mult umblată unde zorii vin zglobii, Aş veni acum la tine să-ţi pun stelele în mână Şi să mă strecor în vise unde vreau mereu să-mi fii. Tu aşterne-n vise stele fă din ele lung covor Şi aşteaptă-mă pe mine să te-mbrăţişez pe ele. Buzele să ţi le ferec cu-n sărut….

Cerul si eu


Cerul ma mangaie dimineata cu un nou rasarit de soare, un rasarit insetat de iubire, de alint si usor melancolic. Si ma pierd in lumina lui, ma-nvaluie iar si ma pierde, ma cuprinde si m-aprinde si iar m-alinta.

Ti-e sete cerule? l-am intrebat si mi-a raspuns cu mii de picaturi de lacrimi calde, a oftat adanc iar vantul a suflat atunci mai tare. Cerul meu a tacut, m-a cuprins in brate cu raze de soare timide si  m-a purtat pe nori albi de dorinta…Mi-a zambit cu un curcubeu mai frumos ca niciodata si m-a sarutat mai apasat ca oricand intr-un apus vrajit ce ne-a impreunat.

Cand ai sa-mi iesi in cale iar
Sa nu-mi spui nici o vorba, doar

sa te apropii-ncet, tacut
sa regasim intr-un sarut

Trecutul-ntreg, imbratisati
uitand de noi, de toti uitati

si sa ramanem astfel, dusi
ca in „Sarutul” lui Brancusi..

( versuri de Romeo Morari)

atitudine


Am obosit…am obosit de atata lipsa de profesionalism, de diplomatie, de onestitate, de sprijin, de recunoastere, de obiectivitate din partea celor mai multi din jurul meu. Imi pare rau ca am luat decizia de a ma reintoarce sa lucrez in Giurgiu, regret pentru ca nu am castigat nimic profesional, nu mi-au fost oferite alte perspective, ba mai mult, am dat destul de mult din ce am eu mai bun si n-am primit mai nimic din partea celor care ar fi trebuit sa vada. Constientizez pe fiecare zi ca pot mai mult, vreau sa dau mai mult, mai mult, celor care stiu sa-mi aprecieze munca si sa o rasplateasca pe masura. Sunt rupta de peisajul asta…si spun asta cu fruntea sus pentru ca am incredere in mine, imi stiu calitatile al naibii de bine, la fel cum imi stiu si defectele. Sunt mult prea buna pentru job-ul si locul in care imi desfasor activitatea acum. Am epuizat rabdarea si cred ca e momentul sa iau atitudine. Din pacate, am ajuns la concluzia ca site-urile de recrutare online sunt niste tepe subtile. Aplici pana te plictisesti, dar nimeni nu te suna, desi indeplinesti toate conditiile. De ce? E foarte simplu; sunt sute de cv-uri iar daca inaintea ta au mai aplicat 200, atunci iti iei adio de la vreo posibila vizualizare ca sa nu mai zic telefon. Am sa adopt varianta directa catre companii si am sa-mi indrept pasii spre Bucuresti. Ce-mi ofera Giurgiu? un loc de vanzator? secretara? Nu, multumesc! Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, sunt job-uri pana la urma, dar nu pentru mine. Am strabatut suficient de multe etape incat sa-mi doresc mai mult pentru mine. Am tot ce-mi trebuie. Cred ca odata cu sustinerea lucrarii de dizertatie se va incheia o etapa din viata mea…poate chiar si pe plan profesional. Am si amintiri frumoase la actualul job, si una dintre ele e recenta…campania Indeplineste-ti visul!, un eveniment pe care l-am facut cu drag, cu suflet si profesionalism…desi au existat si zumzitori prin jur care mi-au stricat din bucurie si care au vrut sa-mi puna bete doar pentru ca erau niste frustrati care traiesc cu impresia ca totul li se cuvine. Ma bucur ca am realizat acest eveniment, iar daca plecarea mea va fi mult mai recenta, ma voi bucura ca plec din postura de azi cu zambetul pe buze, pentru ca mi-am mai pus odata amprenta pe ceva…si bun pe deasupra.

Asadar incep sa caut oportunitati…am stat prea mult in loc si e timpul sa arat ca pot mai mult…..caut si analizez oportunitatile cerute sau …primite.

iar pentru acei carcotasi care stiu ca-mi citesc blogul, le spun doar atat: dati sfoara in oras…putin imi pasa….e dreptul meu sa refuz plafonarea!

Fata cu cercei de argint…


Se-ntuneca cerul iar lumea incetineste din ritmul infernal in care roieste peste zi. E seara…vantul adie in parul ei, clipeste rar si cuprinde in priviri cerul, stelele si zambetele celor din jur. Pasii ei rasuna din pantofii rosii pe trotuarul prafuit….merge lent…atat de lent incat parca ar dansa….se-nfioara si-si strange bratele in jurul ei….ii e frig…dar o-ncalzeste un gand…chicoteste, priveste in jur si paseste mai departe pe un drum de dorinte. Stelele ii lumineaza calea iar vantul ii fredonneaza un cantec, un cantec al cerceilor de argint.Ii place si zambeste….iar vantul canta…si canta…Muzica se opreste iar fata cu cercei d-argint tresare, obraji-i sunt reci si totul in jur e pustiu. Se uita spre cer, zambeste stelelor iar pasii i se aud in noapte pe trotuarul gol…ea, pantofii rosii si cerceii de argint…