Lună: Noiembrie 2015

Toamna unui început cu stele în ochi și vise prinse-n pumni (partea a II-a)


 

large

De dincolo de perdelele îngălbenite de arșița verii, o siluetă pierdută-n adierile vântului începe să prindă contur. Fata cu ochii de stele privește printre frunzele care dansează haotic în fața ei. Se apropie timid și stelele din priviri îi strălucesc din ce în ce mai tare. Își ține în pumni colțul rochiei și oftează apăsat.

– Tu cine ești, îi spune cu vocea aproape stinsă.

Sunt eu, Începutul! La noapte te invit la un zbor în înconjur de Lună. Eu îmi voi lustrui solzii de pe aripi și spate în pasteluri de natură ce moare frumos, știind că va fi din nou verde, peste o iarnă și peste poate… Mi-ar plăcea să ai aripi de sidef azuriu și de mătase șoptită, peste ale căror reflexii să găsesc, zgribulită, căldura din negrul ochilor tăi… și setea-ți de primăvară eternă, încă neostoită.

Asta ești. O sete de primăvară eternă. Neîmplinită și încă neostoită. Știu că ești prietenă cu toamna pentru că te-ai născut cu ea în ochi și în suflet și ruginiul din frunze îți dă fiori.

Se strâng fluturii în jurul lor și pașii le sunt tot mai aproape. O prinde de mână și-i șoptește încet.

Ai trăit, ca și mine, stingerea înaintea înmuguririi. Și suferința, înaintea iubirii. De aceea îți spun, soarbe prin degete ale toamnei culori și bucură universul, în marte, cu buze din petale de flori.

Și cu focul din ochii-ți, inuman de vii, ce tulbură până și esența simțirii…